Pentru găsirea unor biomarkeri predictivi pentru naşterea prematură au fost folosite două strategii. Tehnica bazată pe ipoteze este o metodă ştiinţifică deductivă folosită în majoritatea studiilor. O alternativă de abordare este furnizată de “ştiinţa descoperirii”, o metodă ştiinţifică inductivă care include aşa-numitele ştiinţe “-omice”: genomica, transcriptomica, proteomica şi metabolomica. Într-adevăr, tehnicile de cercetare au fost recent propuse şi folosite pentru îmbunătăţirea taxonomiei sindromului naşterii premature. S-a raportat recent că pacientele cu travaliu prematur care au născut prematur, cele cu infecţie/inflamaţie care au născut prematur şi, mai important, cele fără infecţie/inflamaţie care au născut prematur au o semnătură metabolică strereotipică. Analiza metabolomică a discriminat aceste grupuri cu o acurateţe de 88,5%.

“Ştiinţa descoperirii” promite să accelereze înţelegerea mecanismelor de boală ale celor mai mari sindroame din obstetrică şi, potenţial, poate furniza mijloace mai bune pentru identificarea gravidelor cu risc de naştere prematură şi să ghideze modalitatea de intervenţie nu către simptome, ci către cauza de bază a bolii sau către modularea mecanismelor de boală (exemplu IL-10 sau dexametazona pentru modularea inflamaţiei intraamniotice). O intervenţie care este destinată mecanismelor de boală şi bagajului genetic matern/fetal poate fi mult mai eficientă în prevenirea naşterii premature